SEMNALARE NEREGULI
CODUL ETIC
Activitatea de consiliere etică se desfăşoară în condiţiile prevăzute la art. 454 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare. coroborat cu Hotărârii Guvernului nr. 931/2021 privind procedura de desemnare, atribuțiile, modalitatea de organizare a activității și procedura de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale consilierului de etică, precum și pentru aprobarea modalității de raportare a instituțiilor și autorităților în scopul asigurării implementării, monitorizării și controlului respectării principiilor și normelor privind conduita funcționarilor publici
Semnalarea neregulilor se pot face în scris prin înmânare consilierului de etică direct sau transmisă prin e-mail şi nu se înregistrează la registratura autorităţii sau instituţiei publice.
Activitatea de consiliere etică se desfăşoară cu respectarea principiului confidenţialităţii, iar în realizarea acesteia consilierul de etică nu se supune subordonării ierarhice.
Consilier de etică : D-na. Nistor Ana – inspector în cadrul Serviciului Buget-Contabilitate, salarizare, resurse umane, tel. 0259362001, int.15.
Adresa de email : consilier.etica.marghita@gmail.com