Campania Autorității Naţionale Sanitară Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) de promovare a conceptului “Punct Gastronomic Local”

fundal-PGL-colectie-mancare-logoEste o campanie de informare la nivel naţional privind Punctele Gastronomice Locale şi va desfăşura, în perioada august – decembrie 2017.
Campania are un dublu scop, acela de a aduce la cunoştinţă publicului larg detalii despre aceste unităţi de alimentaţie publică de lip familial şi de a oferi celor interesaţi argumente pentru a deveni proprietarii unui Punct Gastronomic Local.
Punctele Gastronomice Locale răspund cerinţei crescânde în ţara noastră de organizare a unor unităţi de alimentaţie publică de tip familial, care să ofere doritorilor produse şi preparate alimentare specifice zonelor geografice ale României, în condiţiile respectării unor norme şi condiţii de igienă, astfel încât alimentele să fie sigure şi sănătatea consumatorilor să nu aibă de suferit.
Materialele informative ale campaniei vor fi înmânate participanţilor la întâlnirile organizate de către DSVSA judeţene şi vor fi distribuite şi cu sprijinul administraţiei locale, astfel încât informaţia să poată fi propagată cât mai extins.
Menţionam faptul că în situaţia în care sunt identificate grupuri de persoane interesate, ANSVSA poate organiza sesiuni de prezentare şi consiliere.

Mai multe informatii de gasesc pe site-ul ANSVSA.