Nr. 4519 din 29.04.2025
ANUNŢ DE SELECŢIE PARTENER
ÎN CADRUL PROGRAMUL INCLUZIUNE ŞI DEMNITATE SOCIALĂ
(PIDS) 2021 – 2027
În conformitate cu prevederile art. 34 alin. (1) din OUG nr. 133/2021 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2021-2027 alocate României din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus, Fondul pentru o tranziţie justă, repectiv instituie o procedura de selectie a entităţilor din sectorul privat, de catre entităţile finanţate din fonduri publice, in calitatea acestora din urma de solicitant/lider de parteneriat şi procedura de selecție a partenerilor entități private în cadrul proiectelor implementate prin Programul Incluziune și Demnitate Socială (PIDS) 2021-2027,
Municipiul Marghita, în calitate de autoritate publică locală, doreşte să depună o cerere de finanţare în cadrul apelului de proiecte „Servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice” – Acţiunea 6.1 din Programul Incluziune şi Demnitate Socială 2021-2027 şi anunţă lansarea unei proceduri de selecţie pentru identificarea a doi furnizori de servicii sociale acreditat în vederea încheierii unui acord de parteneriat pentru implementarea proiectului.
Obiectivul specific al programului în care se va depune cererea de finanţare este:
Program: „Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027”
Prioritate: P06. Servicii de suport pentru persoane vârstnice
Obiectiv specific: ESO4.11.
Acțiunea 6.1. Servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice
În cadrul Obiectivului specific ESO4.11. Lărgirea accesului egal și în timp util la servicii de calitate, sustenabile și la prețuri accesibile, inclusiv servicii care promovează accesul la locuințe și îngrijire orientată către persoane, inclusiv asistență medicală. Modernizarea sistemelor de protecție socială, inclusiv promovarea accesului la protecție socială, acordând o atenție deosebită copiilor și grupurilor defavorizate Îmbunătățirea accesibilității, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități, precum și a eficacității și rezilienței sistemelor de sănătate și a serviciilor de îngrijire pe termen lung (FSE+) vor fi finanțate servicii de îngrijire la domiciliu conform legislației specifice (cod 8810-ID-I Unități de îngrijire la domiciliu), precum și acțiuni de sprijinire a participării sociale active a persoanelor în vârstă, așa după cum se prevede în Planul de acțiuni al Strategiei naționale de incluziune socială și reducerea sărăciei 2022-2027, Obiectiv specific 3.3. Servicii sociale integrate, orientate spre promovarea unui trai independent în comunitate.
Obiectivul general al proiectului
Dezvoltarea și furnizarea serviciilor de îngrijire la domiciliu, conform legislației specifice (cod 8810-ID-I – Unități de îngrijire la domiciliu), precum și derularea unor acțiuni de sprijinire a participării sociale active a persoanelor vârstnice în Municipiul Marghita şi sat Cheţ, localitate componentă a municipiului Marghita.
Principalele activități ce vor fi derulate în cadrul proiectului :
Activitatea 1: Înființarea și/sau dezvoltarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice (activitate relevantă)
Activitatea 2. Furnizarea de servicii sociale destinate persoanelor vârstnice vulnerabile (activitate relevantă și obligatorie)
Activitatea 3. Consolidarea serviciilor care vizează încurajarea participării vârstnicilor la viața socială activă, prevenirea izolării și a instituționalizării (activitate relevanta și obligatorie)
Perioada de implementare a proiectului este de maximum 42 de luni.
Activitatea specifică partenerului
Autoritatea publică locală doreşte selectarea a doi furnizor de servicii sociale acreditaţi, care vor fi responsabili, unul pe teritoriul municipiului Marghita, unul pe teritoriul satului Cheţ, localitate componentă a municipiului Marghita pentru:
- implementarea activităţii Înfiinţarea şi/sau dezvoltarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice;
- implementarea activităţii Furnizarea de servicii sociale destinate persoanelor vârstnice vulnerabile;
- asigurarea continuităţii serviciilor sociale furnizate prin proiect pe o perioadă de minimum 6 luni după data de finalizare a perioadei de implementare a proiectului – perioadă de sustenabilitate.
Criterii de eligibilitate
Furnizori de servicii sociale care doresc să participe la selecţie trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- Statut legal: Furnizor de servicii sociale, persoană juridică înregistrată în România, de drept public sau privat;
- Acreditare: Furnizor de servicii sociale acreditat conform legislației în vigoare (art. 37 din Legea asistenței sociale nr. 292/2011);
- Experienţă în domeniul serviciilor sociale: Organizaţia trebuie să demonstreze, prin proiecte anterioare, capacitatea de a furniza servicii de îngrijire la domiciliu sau servicii conexe pentru persoane vârstnice sau persoane aflate în dificultate. Minimum 12 luni de experienţă relevantă în furnizarea de servicii sociale pentru persoane vârstnice sau alte categorii vulnerabile.
Bugetul alocat partenerului
În cadrul proiectului propus, bugetul total estimat este 1.000.000 EURO
Cofinanțarea proprie minimă a beneficiarului, din Ghidul Solicitantului – Condiții Generale PoIDS.Prin cofinanțare proprie a solicitantului/partenerilor se înțelege suma asigurata de fondurile proprii ale solicitantului/partenerilor și se calculează în funcție de tipul fiecărei entități care are calitatea de solicitant/lider de parteneriat, partener și este sumarizată în Tabelele 5 și 6 de la secțiunea 2.2.
Valorile vor fi stabilite în funcţie de structura propusă în cererea de finanţare şi cursul de schimb care va fi utilizat pentru stabilirea acestor valori va fi cursul InforEuro aferent lunii martie 2025, respectiv 1 EURO = 4,9763 RON.
Grila de evaluare a candidaturilor
- Experienţă în implementarea de proiecte similare (max. 5 puncte):
- Peste 2 ani: 5 puncte;
- 1-2 ani: 3 puncte;
- Sub 1 an: 1 punct.
- Capacitate financiară (max. 5 puncte)
- Venitul cumulat din ultimii 4 ani este cel puţin dublul bugetului de 150.000 EUR: 5 puncte;
- Venitul cumulat din ultimii 4 ani este cel puţin egal cu bugetul de 150.000 EUR: 3 puncte;
- Venitul cumulat din ultimii 4 ani este sub bugetul de 150.000 EUR: 1 punct.
Criteriu de departajare în caz de punctaj egal:
- Candidatul cu venitul total mai mare pe ultimii 4 ani va fi considerat câştigător.
Documente necesare pentru depunerea candidaturii
Pentru a fi luate în considerare, organizaţiile interesate trebuie să depună dosarul de candidatură incluzând următoarele documente:
- Scrisoare de intenţie, semnată şi ştampilată de reprezentantul legal;
- Act de înființare/Statutul organizaţiei/actul constitutiv prin care se face dovada că organizația are în obiectul de activitate/statut şi activitatea/activităţile din cadrul proiectului pentru care candidează;
- copie după certificatul de acreditare ca furnizor de servicii sociale;
- copii după bilanţurile contabile aferente ultimilor 4 ani financiari încheiaţi;
- copie după certificatul de înregistrare fiscală;
- Declaraţie de angajament privind menţinerea activităţilor sociale pentru o perioadă de minimum 6 luni după data de finalizare a perioadei de implementare a proiectului – perioadă de sustenabilitate;
- documente care atestă experienţa în implementarea de proiecte similare (contracte de finanţare, rapoarte finale, adeverinţe).
Modalitatea de depunere a dosarelor
Dosarele de candidatură pot fi depuse astfel:
- Personal, la sediul Primăriei Municipiului Marghita: Municipul Marghita, str. Calea Republicii nr. 1, judeţul Bihor, cod poştal: 415300
- Prin poştă sau curier la aceeaşi adresă
- Prin e-mail la adresa: primaria@marghita.ro
Termen limită de depunere: 20.05.2025, ora 14.00
Procesul de selecţie
Candidaturile vor fi evaluate de o comisie desemnată prin dispoziţie a autorităţii contractante, iar rezultatul procedurii de selecţie va fi publicat pe site -ul oficial al Municipiului Marghita.
Selecţia partenerului se va face pe baza evaluării documentelor depuse şi a punctajului obţinut conform grilei de evaluare.
Rezultatul procedurii de selecție se va materializa într-un Raport, semnat și datat de către toți membrii comisiei de evaluare, inclusiv de către președintele acesteia, asumat de către reprezentantul legal al instituției aplicante.
Informaţii suplimentare
Pentru informaţii suplimentare sau clarificări, organizaţiile interesate pot contacta [numele persoanei de contact], [funcția persoanei de contact], la numărul de telefon [număr de telefon] sau prin email la [adresă de email].
Grafic de selecţie:
29.04.2025 – publicarea anunţului de selecţie
29.04.2025 – 20.05.2025 – depunerea dosarelor de candidatură
21.05.2025 – selecţia dosarelor
21.05.2025, ora 11:00 – anunţarea rezultatelor conform punctajului obţinut
23.05.2025, între orele 09:00- 14:00 – depunerea eventualelor contestaţii
26.05.2025, între orele 09:00- 14:00 – analiza contestaţiilor depuse
26.05.2025, ora 15:00 – afişarea rezultatelor la contestaţii
26.05.2025, ora 15:00 – afişarea rezultatelor finale
Anexe
- Dispoziţia nr. 268/24.04.2025 cu privire la constituirea comisiei de evaluare a candidaturilor pentru selecţia partenerului;
- Anexa 1 Scrisoare de intenţie (model);
- Anexa 2 Declarație unică (model);
- Ghidul solicitantului Condiţii Generale – „Programul Incluziune şi Demnitate Socială (PIDS) 2021-2027”;
- Ghidul solicitantului Condiţii Specifice – „Servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice”.
Data: 29.04.2025
Nume, prenume, funcţie: Semnătura, ştampila:
Demian Zsolt, Primar ……………………………………