Primăria Municipiului Marghita anunță cetățenii că firma SC ADERAMED SRL va desfășura a doua etapă a acțiunii de DEZINSECȚIE prin pulverizare/aerosolare, pentru combaterea țânțarilor și căpușelor pe domeniul public al Municipiului Marghita, în perioada 03.07.2025 – 04.07.2025, după cum urmează:
1. În perioada 03.07.2025 – 04.07.2025
Se va efectua dezinsecție la părțile comune și la exteriorul blocurilor, precum și pe domeniul public, cu aparatură autopurtată/la sol, utilizând aparatură ULV (ceață rece și ceață caldă), în intervalul orar 22:00 – 03:00.
Produsul folosit în acțiunea de dezinsecție/delarvizare este AQUA K-OTHRINE EW 20, produs care se regăsește în Registrul Național al Produselor Biocide.
Programul poate suferi modificări sau poate fi decalat în cazul în care condițiile meteo nu permit desfășurarea în bune condiții a acțiunilor programate.