Nr. 4525 din 28.04.2026
Primarul Municipiului Marghita, analizând cu toată responsabilitatea decizia si competența administrației locale delegată prin OUG nr. 7/2026, delimitată strict de reglementările acestui act normativ, în sensul că practic, consiliul local are de exercitat doar dreptul de a permite sau a interzice activitatea pe raza UAT și , dacă permite, dreptul de a stabili zonele și taxa anuală locală, în limitele criteriului unic al suprafeței , fără a se depăși limitele acestei compentente , adică fără interdiciții parțiale sau taxare diferențiată pe tipuri de jocuri de noroc , fără solicitarea de documente suplimentare la acordarea autorizatiei ( respectiv fără condiționarea de a nu avea datorii la bugetul local, impunerea unui orar de functionare sau reglementări privind reclama și publicitatea , altelele decât cele prevăzute în OUG 77 /2009 si care sunt in atributul Oficiul National pentru Jocurilor de Noroc -ONJN )
Propun în temeiul art. 27 alin, (13) și (14) din Ordinul MDLPA nr. 25 /2021 privind regulamentul de organizare si functionare a consiliului local următoarele amendamente aduse proiectului de hotărâre privind reglementarea desfășurării activităților de jocuri de noroc pe raza Municipiului Marghita, care va avea următorul conținut:
Art. 1 Se interzice organizarea și exploatarea pe teritoriul Municipiului Marghita a activităților de jocuri de noroc , astfel cum sunt definite în art. 10 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, cu excepția jocurilor de noroc care constituie monopol de stat ale Companiei Naționale ”Loteria Română” SA, desfășurate în temeiul art. 18 alin. 1 și alin. 2 din OUG 77/2009 .
Art. 2 Operatorii economici care dețin autorizația de exploatare a jocurilor de noroc de la Comitetul de Supraveghere al Oficiului Național al Jocurilor de Noroc, valabilă la data intrării in vigoare a prezentei hotărâri, își pot continua activitatea doar până la expirarea perioadei de valabilitate a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc
Art. 3 (1) La data expirării autorizațiilor de exploatare emise de către Comitetul de Supravehere al Oficiului Național al Jocurilor de Noroc operatorul economic are obligația să scoată din exploatare aparatele din locațiile de pe raza Municipiului Marghita.
(2) In cazul în care se constată neîndeplinirea obligatiei de la alin. (1) , Politia Locală Marghita si Compartimentul de control comercial va sesiza deîndată organele competente din cadrul Politiei Române si ale Oficiului Național al Jocurilor de Noroc , pentru a dispune în condițiile legii.
Primar
Zsolt DEMIÁN