ÎNREGISTRAREA NAŞTERII PE PERIOADA STĂRII DE URGENŢĂ

În conformitate cu  prevederile Decretului nr. 240/14.04.2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi a Radiogramei DEPABD nr. 3220908/15.04.2020 au fost stabilite următoarele reguli privind declararea şi înregistrarea actelor de naştere pe perioada starii de urgenţă :

1.În cazul naşterilor produse în maternitate pentru care nu au fost înmânate părinţilorcertificatele medicale constatatoare ale născutului viu, transmiterea documentelor necesare pentru înregistrarea naşterii se va face, în termenul legal de 30 de zile pentru copilul născut viu, de către persoana desemnată din cadrul maternităţii, prin intermediul poștei electronice securizate(e-mail);
2. În cazul naşterilor produse în maternitate pentru care au fost înmânate părinţilorcertificatele medicale constatatoare ale născutului viu, transmiterea documentelor necesare pentru înregistrarea naşterii se va face, în termenul legal de 30 de zile pentru copilul născut viu, de către părinți, prin intermediul poștei electronice securizate (e-mail);
3. În cazul în care documentele sunt transmise de către părinți prin e-mail, înainte de înregistrarea nașterii, ofițerul de stare civilă va efectua verificări prin telefon/e-mail la maternitatea care a emis certificatul medical constatator al nașterii pentru a exista certitudinea că datele din certificatul medical constatator transmis de către părinte corespund cu datele din evidențele maternității;
4. În cazul în care părinții sunt căsătoriți, documentația transmisă va cuprinde fotocopie de pe următoarele înscrisuri:
-certificatul medical constatator al nașterii,
-actele de identitate ale părinților, aflate în termen de valabilitate,
-certificatul de căsătorie,
– declarația părintelui care solicită înregistrarea nașterii cu privire la domiciliul copilului, în cazul în care părinții au domicilii diferite; formularul este disponibil aici
În cazul în care părinții au nume de familie diferite rubrica din actul de naștere privind numele de familie al copilului nu va fi completată, urmând să fie înscrisă pe marginea actului de naștere mențiunea corespunzătoare, după încetarea stării de urgență, la cerere, potrivit art. 85 din Metodologia cu privire la aplicarea unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă, aprobată prin H.G. nr. 64/2011, în baza declarației dată în fața ofițerului de stare civilă de ambii părinți, în conformitate cu prevederile art. 449 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil;
5. În cazul în care mama copilului nu este căsătorită documentația transmisă va cuprinde fotocopie de pe următoarele înscrisuri:

– certificatul medical constatator al nașterii;
– actul de identitate al mamei, aflat în termen de valabilitate, sau dovada eliberată de instituţiile competente prin care se confirmă datele de identitate ale acesteia, în lipsa actului de identitate;
– certificatul de naștere;
În cazul în care tatăl copilului dorește să recunoască paternitatea față de copil, declarația de recunoaștere dată în fața notarului sau a ofițerului de stare civilă va fi preluată după încetarea stării de urgență.
6. Ofiţerul de stare civilă va înregistra nașterea şi va transmite unităţii medicale, tot prin intermediul serviciilor de poştă electronică securizate o dovadă privind înregistrarea nașterii, care va cuprinde și codul numeric personal atribuit. Cu această ocazie se va comunica faptul că certificatul de naștere se va elibera persoanei îndreptăţite la încetarea stării de urgenţă.
7. Documentele originale privind pe noul-născut se vor transmite la Compartimentul de Stare Civilă din cadrul Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor Marghita, în termen de 90 de zile de la încetarea stării de urgenţă, astfel:
– de către persoana desemnată din cadrul maternității;
– de către unul dintre părinți, cu ocazia prezentării pentru înmânarea certificatului de naștere, în original; în cazul pierderii sau distrugerii certificatului medical constatator al nașterii, unul dintre părinți va solicita un duplicat al certificatului medical constator al nașterii pe care îl va prezenta la data înmânării certificatului de naștere.
8. Înregistrarea nașterilor după împlinirea termenului legal se va face după încetarea stării de urgență prin procedura înregistrării tardive a naşterii.
În considerarea măsurilor mai sus expuse, pentru transmiterea documentelor de referinţă instituţia noastră a pus la dispoziţie o adresă de e-mail securizată în vederea înregistrării nașterilor produse pe raza municipiului Marghita, respectiv: [email protected].

Pentru informații suplimentare vă puteți adresa la numărul de telefon : 0259 / 362.072

Updated: 24th aprilie 2020 — 08:57
Copyright @ Municipiul Marghita 2015 +40259 362001 [email protected]
Webmaster