A N U N Ț

În conformitate cu prevederile HG nr.286/2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, Primăria municipiului Marghita, jud. Bihor (str. C.Republicii nr.1) organizează concurs pentru ocuparea, pe durată nedeterminată, a unei funcții contractuale de execuție.
1. Denumirea postului vacant: paznic la compartimentul Pieţe, târguri.
2. Condiţii generale: candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art.3 din HG nr.286/2011:
a) are cetățenia romăna, cetatenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exercițiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
f) indeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru savârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legatură cu serviciul, care impiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni savârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
3. Condiţii specifice:
Nivelul studiilor: studii generale;
Vechime în muncă: nu este necesară;
4. Probele stabilite pentru concurs:
Concursul constă în următoarele etape succesive:
selecţia dosarelor de înscriere;
proba practică;
interviu;
Se pot prezenta la următoarea etapă numai candidaţii declaraţi admişi la etapa precedentă.
Dosarele de concurs ale candidaţilor se pot depune în termen de 10 zile lucrătoare de la data afişării anunţului, la sediul Primăriei municipiului Marghita, str. C.Republicii nr.1 (interval 09.12- 23.12.2019, inclusiv). În termen de maximum 2 zile lucrătoare de la data expirării temenului de depunere a dosarelor, comisia de concurs va selecta dosarele de concurs în baza îndeplinirii condiţiilor de participare la concurs.
Probele de concurs se vor desfăşura la sediul Primăriei municipiului Marghita, astfel:
– proba practică în data de 07.01.2020, ora 10,00, pentru candidații admiși la selecția dosarelor;
– interviu în data de 13.01.2020, ora 10,00, pentru candidaţii declaraţi admişi la proba practică;
5. Dosarul de concurs: În vederea participării la concurs, candidaţii se vor prezenta la sediul Primăriei municipiului Marghita cu dosarele cuprinzând următoarele acte:
cerere de înscriere la concurs adresată conducătorului instituţiei;
curriculum vitae (model european);
copia actului de identitate, actele de stare civilă;
copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice;
copia carnetului de muncă cu perioada lucrată până la 01.01.2011, respectiv adeverinţă cu perioada lucrată de la această dată (dacă este cazul), care să ateste vechimea în muncă;
adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
cazier judiciar;
alte documente relevante pentru desfăşurarea concursului.
Copiile de pe actele prevăzute mai sus se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitatea cu originalul, sau în copii legalizate.
Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei municipiului Marghita, telefon 0359409977.
Fișa postului poate fi consultată în aici.

Updated: 9th decembrie 2019 — 10:23
Copyright @ Municipiul Marghita 2015 +40259 362001 [email protected]
Webmaster