ANUNȚ EXAMEN/CONCURS DE PROMOVARE ÎN GRAD PROFESIONAL

Având în vedere prevederile art.63, art. 64 şi art. 65 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată (r2), cu modificările şi completările ulterioare, respectiv ale art.125, art. 126 alin. (2) și art. 127 din H.G. nr.611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea prevederilor OUG nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, vă înştiinţăm că instituţia noastră va organiza concurs/examen de promovare în grad profesional imediat superior celui deţinut al funcţiilor publice de execuţie de:

  • Polițist local, clasa I, grad profesional principal, compartimentul control comercial -Serviciul Poliția Locală Marghita, din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Marghita – 1 funcție publică;
  • Polițist local, clasa I, grad profesional asistent, compartiment disciplina în construcții și afișaj stradal – Serviciul Poliția Locală Marghita, din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Marghita – 1 funcție publică;
  • Inspector, clasa I, grad profesional principal, Serviciul Impozite și taxe locale, încasări și urmărire, din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Marghita – 1 funcție publică.

1. Condițiile de desfăşurare a examenului/concursului de promovare în grad profesional:

Dosarele de înscriere la concurs/examen se pot depune în termen de 20 de zile de la data afişării anunţului la sediul Municipiului Marghita și pe site-ul instituției, la compartimentul Resurse Umane, până în data de 10.06.2019 şi vor conţine în mod obligatoriu:

-copie de pe carnetul de muncă sau adeverinţa eliberată de compartimentul de resurse umane în vederea atestării vechimii în gradul profesional din care se promovează;

-copii de pe rapoartele de evaluare a performanţelor profesionale individuale din ultimii 2 ani;

-formularul de înscriere la concurs (cf. Anexei 3 la HG nr. 611/2008).

Selecția dosarelor va avea loc în termen de 5 zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a dosarelor.

Probele de concurs se vor desfăşura la sediul Municipiului Marghita, astfel:

– proba scrisă în data de 24.06.2019, ora 10,00;

– interviu în data de  27.06.2019, ora 10,00, pentru candidaţii declaraţi admişi la proba scrisă;

2. Condiţiile de participare:

În conformitate cu prevederile art.65 alin.(2) din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru a participa la concursul sau examenul de promovare în gradul profesional imediat superior celui deţinut, funcţionarii publici trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

  1. să aibă cel puţin 3 ani vechime în gradul profesional al funcţiei publice din care promovează;
  2. să fi obţinut cel puţin calificativul “bine” la evaluarea performanţelor individuale în ultimii 2 ani în care funcţionarul public s-a aflat în activitate;
  3. să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată în condiţiile legii.

3. Bibliografia pentru concursul/examenul de promovare în gradul profesional imediat superior celui deţinut al funcţiilor publice de execuţie de polițist local, clasa I, grad profesional principal și polițist local, clasa I, grad profesional asistent, Serviciul Poliția Locală Marghita din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Marghita:

  1. Constituția României, republicată;
  2. Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  3. Legea nr.7/2004 privind Codul de conduită al funcționarilor publici, republicată;
  4. G. nr.99/2000- privind comercializarea produselor și serviciilor de piață;
  5. Legea nr.155/2010 – Legea poliției locale, cu modificările și completările ulterioare;
  6. G. nr.1332/2010 – Regulamentul cadru de organizare si functionare a politiei locale;
  7. Legea nr. 61/1991 – sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  8. Legea nr.60/1991 – privind organizarea și desfășurarea adunarilor publice, cu modificările și completările ulterioare.
  9. Ordonanța nr. 2/2001 – privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare.
  10. Legea nr. 50/1991 – privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.

4. Bibliografia pentru concursul/examenul de promovare în gradul profesional imediat superior celui deţinut a funcţiei publice de execuţie de inspector, clasa I, grad profesional principal, Serviciul Impozite și taxe locale, încasări și urmărire, din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Marghita:

  1. Constituția României, republicată;
  2. Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  3. Legea nr.7/2004 privind Codul de conduită al funcționarilor publici, republicată;
  4. Legea nr.215/2001 – a administrației publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
  5. Legea nr.227/2015 – privind Codul Fiscal – Titlul IX – Impozitele și taxele locale, cu modificările și completările ulterioare, partea aferentă persoanelor juridice;
  6. G. nr. 1/2016 – privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 (persoanele juridice)
  7. Legea nr. 207/2015 – privind Codul de Procedura fiscală, cu modificările și completările ulterioare
  8. Legea nr. 85/2014 – privind procedurile de prevenire insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare.