SE APROPIE TERMENUL SCADENT PENTRU PLATA IMPOZITELOR ȘI TAXELOR LOCALE AFERENTE PRIMULUI SEMESTRU

Recomandăm cetățenilor să achite până la termenul menționat – 31.03.2021, impozitele/taxele datorate pentru primul semestru al anului în curs: clădiri, teren, mijloace de transport pentru a evita plata majorărilor de întârziere .

Plata se poate face:

  • în numerar sau cu cardul, direct la casieria unității noastre;
  • online pe site-ul marghita.ro, sectiunea plăți online.

Pentru neachitarea la termen a obligațiilor fiscale principale, începând cu ziua imediat următoare se vor calcula majorări de întârziere în cuantum de 1% pe luna sau fracțiune de lună, până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.

Primăria Marghita amintește contribuabililor că impozitele și taxele locale  se achită în ordinea vechimii, doar după plata amenzilor contravenționale.

Menționăm că, în cazul persoanelor care datorează mai multe tipuri de obligatii fiscale, exceptând amenzi, iar suma plătită nu este suficientă pentru achitarea tuturor datoriilor, se stinge obligația fiscală pe care o indică contribuabilul, în următoarea ordine:

– obligațiile fiscale principale, apoi accesoriile, în ordinea vechimii;

– obligațiile cu scadențe viitoare, la solicitarea debitorului.

De asemenea facem precizarea că, pentru plata cu anticipație, până la data de 31 martie 2021 inclusiv a:

  • Impozitului pe clădiri;
  • Impozitului pe terenuri;
  • Impozitului pe mijloacele de transport,

datorat pentru întregul an fiscal 2021, de către persoanele fizice și juridice,  se acordă o bonificație de 10%.