COMUNICAT IMPORTANT

Având în vedere dispozițiile Hotărârii nr 48/12.11.2020, a C.J.S.U. Bihor, precum și a rata de incidență a infectării cu SARSCoV 2 de 4,19  la 1000 de locuitori pe teritoriul UAT al municipiului Marghita , se instituie următoarele măsuri cu caracter obligatoriu, începând cu data de vineri, 13.11.2020:

  1. Purtarea măștii de protecție (care acoperă și nasul și gura) , în toate spațiile publice deschise, pentru toate persoanele cu o vârstă mai mare de 5 ani împliniți;
  2. Se interzice activitatea cu publicul în restaurantele și cafenelele din interiorul clădirilor. Se permite activitatea de preparare a hranei și comercializare a alimentelor și a băuturilor alcoolice/ nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;
  3. Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare si băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise in spațiile special destinate dispuse in exteriorul clădirilor in aer liber, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 m intre mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite;
  4. Activitatea restaurantelor și cafenelelor din interiorul hotelurilor și pensiunilor, este permisă doar pentru persoanele cazate în interiorul acestor unități;
  5. Nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci;
  6. Se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise din următoarele domenii: activități în piscine, locuri de joacă și săli de jocuri, inclusiv a operatorilor licențiați în domeniul jocurilor de noroc;
  7. Activitățile instituțiilor muzeale, bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte, este interzisă;
  8. Piața agro-alimentară deschisă în aer liber va funcționa în această perioadă .

Accesul  persoanelor se face doar cu mască si  doar pe căile indicate de intrare și ieșire, cu igienizarea mâinilor la intrarea în piață , păstrarea unei distanțe corespunzătoare atât la comercianți cât și la cumpărători

Intrucât   rata de incidență a cazurilor de infectare cu virusul SARS CoV 2 se analizează săptămânal la nivelul fiecărei localități din judelul Bihor,măsurile stabilite prin hotărâri săptamânale ale Comitetului Judetean   al Situațiilor de Urgență pot fi menținute sau modificate .

Presedinte C.L.S.U. Marghita

Marcel-Emil Sas-Adăscăliții