ANUNȚ DE PARTICIPARE la selecția publică de proiecte de interes public local pentru acordarea de finanțare nerambursabilă din bugetul local al Municipiului Marghita în anul 2021- sesiunile I și a II-a

Autoritatea contractantă: Municipiul Marghita, cu sediul în Municipiul Marghita, Calea Republicii, nr.1, 415300, județul Bihor, cod fiscal4348947, telefon : +40259362001, fax:   +40359409982, e-mail: primaria@marghita.ro,

Municipiul Marghita invită persoanele fizice și juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și fundațiile constituite conform legii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr. 350/2005 cu modificările și completările ulterioare, să depună ofertă în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă, pentru domeniile cultură și sport.

    1. Procedura aplicată pentru atribuirea contractelor de finanțare nerambursabilă a proiectelor din domeniile cultură și sport pe anul 2021 este prevăzută de art. 6 Legea nr. 350/2005, privind regimul finanțărilor nerambursabile din fondurile publice alocate pentru activități nonprofit de interes general.

  1. Sursa de finanțare a contractului și valoarea: bugetul local în valoare de 150.000 lei, pentru următoarele domenii: 50.000 lei pentru domeniul cultură și 100.000 lei pentru domeniul sport.
  2. Durata proiectelor: până la data de 31.12.2021.
  3. Data și ora-limită pentru depunerea propunerilor de proiect:

            – 2 iunie 2021, ora 15,00 pentru sesiunea I de selecție de proiecte.

            – 9 iunie 2021 ora 15,00  pentru sesiunea a II-a de selecție de proiecte.

            În temeiul art. 20 alin. 2 din Legea nr. 350/2005, motivul pentru care se reduce numărul zilelor este întărzierea adoptării bugetului de stat și implicit a bugetelor locale.

  1. Adresa la care trebuie depuse propunerile de proiect: sediul Primăriei Municipiului Marghita, Calea Republicii, nr.1, județul Bihor, la Compartimentul de informare publică al municipiului Marghita.

În temeiul art. 20 alin. 2 din Legea nr. 350/2005, motivul pentru care se reduce numărul zilelor este întărzierea adoptării bugetului de stat și implicit a bugetelor locale.

  1. Adresa la care trebuie depuse propunerile de proiect: sediul Primăriei Municipiului Marghita, Calea Republicii, nr.1, 415300, județul Bihor, la Compartimentul de informare publică al municipiului Marghita.

      7.  Selecția și evaluarea proiectelor în vederea obținerii finanțării nerambursabile se vor face de către comisia de evaluare în perioada:

– pentru sesiunea I de selecție de proiecte: 3 – 4 iunie 2021,

– pentru sesiunea a II-a de selecție de proiecte: 10-11 iunie 2021 și se vor face în ordinea punctajului obținut de fiecare solicitant, în limita bugetului aprobat.

Documentația pentru elaborarea proiectelor și informații suplimentare se poate obține de pe website-ul Primarie Municipiului Marghita: https://marghita.ro/language/ro/category/fonduri-nerambursabile/