Anunț de atribuire a contractelor de finanțare nerambursabilă încheiat între municipiul Marghita și beneficiarii de finanțare nerambursabilă de la bugetul local al municipiului Marghita pentru anul 2023, în domeniul cultură și în domeniul sport, conform Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități non-profit de interes general
Autoritatea contractantă: Municipiul Marghita, cu sediul în Municipiul Marghita, Calea Republicii, nr.1, 415300, județul Bihor, cod fiscal 4348947, telefon : +40259362001, fax: +40359409982, e-mail: primaria@marghita.ro,
Ca urmare a participării la selecția publică de proiecte în vederea atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă din fonduri publice ale municipiului Marghita aferente anului de execuție financiară 2023, în baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare, pentru domeniul cultură și sport s-au atribuit contracte de finanțare nerambursabila următorilor beneficiari:
- Fundația MARAH,
Proiectul: Tabere de vară pentru copii ”Happy camps,
Numărul și data încheierii contractului: 1/2232 din 31.05.2023,
Valoarea 4.500 lei;
- Fundația MARAH,
Proiectul: Întâlnirea vârstnicilor marghiteni, ediția a IX-a,
Numărul și data încheierii contractului: 1/2233 din 31.05.2023,
Valoarea 2.100 lei;
- Fundația MARAH,
Proiectul: Tradiția ne învață, ediția a III-a,
Numărul și data încheierii contractului: 1/2234 din 31.05.2023,
Valoarea 2.250 lei;
- Fundația Asociația Liceului Tehnologic Horea Marghita,
Proiectul: Balul Bobocilor 2023,
Numărul și data încheierii contractului: 1/2257 din 31.05.2023,
Valoarea 4.500 lei;
- Fundația Asociația Liceului Tehnologic Horea Marghita,
Proiectul: Aleg să mă implic. Stop violenței! Stop bullying!,
Numărul și data încheierii contractului: 1/2258 din 31.05.2023,
Valoarea 4.500 lei;
- Asociația Cultural Artistică Barcăul Marghita,
Proiectul: Liviu Rebreanu -CLUB DE TEATRU, Procesul lui Ion,
Numărul și data încheierii contractului: 1/2259 din 31.05.2023,
Valoarea 4.500 lei;
- Asociația Cultural Artistică Barcăul Marghita,
Proiectul: Tradiții și Obiceiuri Strămoșești, ediția IX, 2023,
Numărul și data încheierii contractului: 1/2260 din 31.05.2023,
Valoarea 4.500 lei;
- Asociația Horvath Janos Tarsasag,
Proiectul: Concurs de recitări Mihai Eminescu,
Numărul și data încheierii contractului: 1/2262 din 31.05.2023,
Valoarea 4.752 lei;
- Asociația Horvath Janos Tarsasag,
Proiectul: Festivalul corurilor și soliștilor 2023,
Numărul și data încheierii contractului: 1/2263 din 31.05.2023,
Valoarea 4.950 lei;
- Asociația Horvath Janos Tarsasag,
Proiectul: Tipărirea ziarului asociației cu titlul: Margitta es videke,
Numărul și data încheierii contractului: 1/2265 din 31.05.2023,
Valoarea 4.995 lei;
- Asociația Horvath Janos Tarsasag,
Proiectul: Tipărirea ziarului asociației cu titlul: Margitta es videke –septembrie, octombrie, noiembrie,
Numărul și data încheierii contractului: 1/2266 din 31.05.2023,
Valoarea 4.995 lei;
- Asociația Horvath Janos Tarsasag,
Proiectul: Concurs de recitare zonală Papp Attila-faza finală
Numărul și data încheierii contractului: 1/2267 din 31.05.2023,
Valoarea 2.916 lei;
- Asociația Horvath Janos Tarsasag,
Proiectul: Concurs de recitări zonal poezii religioase-faza finală
Numărul și data încheierii contractului: 1/2268 din 31.05.2023,
Valoarea 3726 lei;
- Asociația Margittai Oskolaert Tarsasag,
Proiectul: Să comunicăm în limba română
Numărul și data încheierii contractului: 1/2277 din 31.05.2023,
Valoarea 4.500 lei;
- Asociația Margittai Oskolaert Tarsasag,
Proiectul: Peripețiile piticilor
Numărul și data încheierii contractului: 1/2278 din 31.05.2023,
Valoarea 3.330 lei;
- Club Sportiv Viitorul Marghita,
Proiectul: Fotbal pentru copii
Numărul și data încheierii contractului: 1/2271 din 31.05.2023,
Valoarea 46.200 lei;
- Asociația Margittai Oskolaert Tarsasag,
Proiectul: SĂPTĂMÂNA CULTURALĂ A BOBOCILOR
Numărul și data încheierii contractului: 1/ 3278 din 01.08.2023,
Valoarea 4.050 lei;
- Asociația Horvath Janos Tarsasag,
Proiectul: CERC LITERAR – faza finală
Numărul și data încheierii contractului: 1/ 3291 din 01.08.2023,
Valoarea 300 lei;
- Asociația Cultural Artistică Barcăul,
Proiectul: COMEMORAREA MARTIRILOR ȘI EROILOR NAȚIUNII ROMÂNE – HOREA, CLOȘCA ȘI CRIȘAN
Numărul și data încheierii contractului: 1/3295 din 01.08.2023,
Valoarea 3.700 lei;
- Asociația Liceului Tehnologic Horea,
Proiectul: SIMPOZION ANIVERSAR – MIHAIL SADOVEANU
Numărul și data încheierii contractului: 1/3296 din 10.07.2023,
Valoarea 3.700 lei;
- Asociația Culturală Valea Barcăului,
Proiectul: DRAG MI TARE CA SĂ JOC CU PANĂ DE PĂUN LA CLOP
Numărul și data încheierii contractului: 1/3299 din 01.08.2023,
Valoarea 3.618 lei;
- Asociația Culturală Valea Barcăului,
Proiectul: STRAIE BISTRIȚENE PENTRU FETE BIHORENE
Numărul și data încheierii contractului: 1/3302 din 01.08.2023
Valoarea 3.618 lei;