Strategia de dezvoltare localã a municipiului Marghita 2014-2020

CONSULTARE PUBLICÃ
Strategia de dezvoltare localã a municipiului Marghita 2014-2020
 

Din luna mai a anului 2014, Primãria Municipiului Marghita a demarat proiectul de elaborare a strategiei de dezvoltare a municipiului, pentru perioada 2014 – 2020. Sperãm în acest fel sã ne pregãtim cât mai bine pentru o nouã perioadã de programare a fondurilor europene și sã reușim sã atragem cât mai multe finanțãri în sprijinul investițiilor necesare dezvoltãrii orașului.

Demersul de elaborare a strategiei este fãcut în cadrul proiectului „Asistențã în elaborarea de strategii de dezvoltare localã pentru cinci comunitãți Petrom”, inițiat de cãtre OMV Petrom și implementat de cãtre GEA Strategy & Consulting SA împreunã cu MKBT Habitat SRL.

Strategia, în varianta intermediarã curentã, este publicatã astãzi, 15 decembrie 2014, spre consultare. Documentul este rezultatul a multor vizite pe teren, întâlniri și dezbateri, în care au fost implicați atât personal al Primãriei, cât și reprezentanti ai altor institutii publice, agenți economici, organizații ale societãtii civile sau cetãteni.

Așteptãm cu interes opiniile și sugestiile dumneavoastrã, în dorința de a surprinde cât mai bine în cadrul acestei strategii nevoile și dorințele marghitanilor cu privire la dezvoltarea orașului nostru. Puteti transmite contributiile dumneavoastrã la adresa primaria@marghita.ro pânã miercuri, 28 ianuarie 2015.

Pentru versiunea intermediarã a strategiei apãsati aici.

Pentru sugestii si comentarii apãsati aici.