Municipiul Marghita în temeiul prevederilor art. 502 alin. (1) lit. c) și art.506 alin. (1) lit. a), alin. (2), (3), (5), (6), (8¹) și (9)din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
anunță declanșarea unei proceduri de transfer la cerere, pentru ocuparea unui post aferent unei funcţii publice de execuţie vacantă de inspector clasa I, grad profesional superior, din cadrul Compartimentului relații cu instituțiile de învățământ, culte religioase, instituții sanitare și sport, al Serviciului Buget Contabilitate Salarizare si Resurse Umane a Municipiului Marghita.
Precizăm că potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (1) și ale art. 17 din Procedură:
„Transferul se face la solicitarea funcționarului public/personalului contractual și cu aprobarea Primarului Municipiului Marghita, cu aplicarea prevederilor art. 13 alin. (2), art. 15 și art. 16.
În situația aprobării transferului al funcţionarului public/personalului contractual declarat admis, Municipiului Marghita, înştiinţează cu celeritate autoritatea sau instituţia publică în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public/ personalul contractual, despre aprobarea cererii de transfer.
Data de la care operează transferul la cerere sau în interesul serviciului nu poate depăşi 30 de zile calendaristice de la data emiterii actului administrativ.”
DOCUMENTE NECESARE ȘI DATĂ LIMITĂ
Persoanele interesate sunt invitate să depună la sediul Municipiului Marghita, prin registratură, în termen de 20 zile calendaristice de la data afişării anunţului, următoarele documente:
- cerere de transfer, conform modelului atașat;
- curriculum vitae, modelul comun european
- copia cărții de identitate;
- copia actului doveditor emis de autoritățile competente, în cazul în care a intervenit schimbarea numelui consemnat în certificatul de naștere;
- copia carnetului de muncă şi/sau a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor necesare pentru ocuparea postului, potrivit prevederilor din prezentul cod, după caz;
- copii ale diplomelor de studii sau echivalente, certificatelor şi altor documente care atestă efectuarea unor specializări şi perfecționări sau deținerea unor competențe specifice, după caz;
- copia adeverinței care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior demarării etapei de selecție de către medicul de familie al candidatului, şi a avizului psihologic eliberat pe baza unei evaluări psihologice organizate prin intermediul unităților specializate acreditate în condițiile legii, valabil potrivit prevederilor legale;
- certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
- certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracțiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare
- acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal, conform modelului atașat.
Copiile actelor menționate anterior, se prezintă în copii legalizate sau însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către secretarul comisiei.
Procedura de selecție în cazul transferului în cuprinde următoarele etape succesive:
- selecția persoanelor care îndeplinesc condițiile în vederea ocupării posturilor vacante prin transfer;
- proba interviu. Proba interviu va putea fi susținută doar de solicitanții declarați admiși la etapa selecției.
TERMENUL LIMITĂ DE DEPUNERE A DOCUMENTELOR MENȚIONATE:
22 septembrie 2025, ora 16:00
Conform prevederilor art.13 din Procedura privind ocuparea unei funcții publice sau contractuale vacante din cadrul Municipiului Marghita, prin transfer, ulterior verificării dosarului/dosarelor de înscriere la procedura de transfer şi afişării rezultatului selecției, va fi organizată proba interviu în data de 01 octombrie 2025, ora 10:00, la sediul la sediul Municipiului Marghita: Calea Republicii nr.1.
Calendarul de desfășurare:
– perioada de depunere a dosarelor: 01 septembrie 2025– 22 septembrie 2025;
– proba interviu în data de 01 octombrie 2025, ora 10:00, la sediul Municipiului Marghita: Calea Republicii nr.1.
CONDIȚII SPECIFICE pentru ocuparea, prin transfer la cerere, a funcției publice vacante de inspector, clasa I, grad profesional superior, din cadrul Compartimentului relații cu instituțiile de învățământ, culte religioase, instituții sanitare și sport, al Serviciului Buget Contabilitate Salarizare si Resurse Umane a Municipiului Marghita.:
- studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
- domeniul de studiu: stiinte economice;
- minimum 7 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice.
Abilităţi, calităţi şi aptitudini necesare:
- Grad mediu de iniţiativă și creativitate;
- Aptitudinea de a desfăşura activităţi complexe –grad mediu;
- Capacitate de analiză și sinteză – grad mediu;
- Capacitate de lucru în echipă și independent;
- Promtitudine și eficiență în efectuarea lucrărilor;
- Asumarea responsabilităţilor;
- Păstrarea confidenţialităţii;
- Corectitudine și fidelitate;
- Abilități de comunicare:scris și oral;
- Preocupare pentru ridicarea nivelului profesional individual.
Cerinţe specifice
– delegații ocazionale, în măsura în care activitatea o necesită;
– aptitudinea de a gestiona eficient resursele financiare;
– aptitudinea de a rezolva eficient problemele;
– abilitatea de a negocia și a media conflicte;
– perseverență în activitate;
– obiectivitate și imparţialitate.
Bibliografie și tematica pentru funcțiile publice de execuție vacante din inspector, clasa I, grad profesional superior, la Serviciul buget-contabilitate, salarizare, resurse umane a Municipiului Marghita
Bibliografie | Tematică |
1. Constituţia României, republicată;
| 1. Constituția României, republicată |
2. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, | 2. Partea I, titlul I şi titlul II ale părții a II-a, titlul I al părții a IV-a, titlul I şi II ale părţii a VI-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare |
3. Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; | 3.Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; |
4. Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
| 4.Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
|
5. Legea nr. 273 din 29 iunie 2006 privind finanţele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
| 5. Legea nr. 273 din 29 iunie 2006 privind finanţele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
|
6. Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr.1792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea , ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale cu modificările si completările ulterioare;
| 6. Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr.1792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea , ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale cu modificările si completările ulterioare;
|
7. Legea contabilitatii nr. 82 din 24 decembrie 1991 (**republicată**), cu modificările și completările ulterioare | 7. Legea contabilitatii nr. 82 din 24 decembrie 1991 (**republicată**), cu modificările și completările ulterioare |
Informații suplimentare se pot obține la sediul Municipiului Marghita: Calea Republicii nr.1; cam.13, Serviciul buget-contabilitate, salarizare, resurse umane, Nistor Ana, sau tel. 0359/409977-int.15; e-mail: primaria@marghita.ro, site: www.marghita.ro.
Afișat în data de 01.09.2025, la sediul și pe pagina de internet a Municipiului Marghita.
Primar Secretar general
Zsolt Demián jr. Cornelia DEMETER